Termoşemineul modelul IDEAL a fost realizat de ISO-KALOR S.r.l. cu scopul de a aduce o notă căldură şi intimitate în locuinţele mici şi mijlocii. Geometria originală a schimbătorului permite obţinerea unui randament ridicat. Geamul retractabil în plan vertical, permite funcţionarea termoşemineului şi cu uşa parţial deschisă, fără ca acest lucru să creeze vreun impediment. Uşa frontală este dotată cu un sistem de deschidere care permite curăţarea rapidă şi completă a termoşemineului, îmbinând funcţionalitatea cu simplitatea utilizării. Corp cazan extrem de robust, schimbător în cupru cu producţie ridicată de apă caldă, grătar din fontă şi geam din sticlă ceramică.
Combina eleganta si functionalitate a fost întotdeauna obiectivul principal al companiei noastre; seminee cu seria Elegance am ajuns la partea de sus a combinației (ing. Umberto Mazzei)
Sistemul special de schimb permite valorificarea optimală a căldurii obţinute prin arderea lemnului; la deschiderea uşii şemineului, însă, se activează automat o supapă de deviaţie specială care permite evacuarea directă a fumului fără ca acesta să treacă prin schimbător; această soluţie ne permite să realizăm termoşeminee cu variate caracteristici estetice, fără riscul scurgerilor de fum. Producţia de apă menajeră este obţinută prin intermediul unui schimbător din cupru imers în apa primară a termoşemineului care asigură o producţie ridicată satisfăcând astfel necesităţile domestice. Uşa cu geam panoramic, din sticlă ceramică, rezistentă la temperaturi foarte ridicate, vă permite să vă bucuraţi atât de ampla viziune a focarului cât şi de căldura flăcării şi cu uşa şemineului închisă. Designul armonios şi eleganţa se numără printre caracteristicile fundamentale ale acestor modele, care se integrează armonios în orice tip de ambient dar mai ales în ambientele elegante. Elegance cu două faţade, a fost proiectat pentru a conferi aspectul original la două încăperi şi pentru a vă permite în acelaşi timp să vă bucuraţi de beneficiile tipice ale termoşemineelor noastre. ISO-KALOR s.r.l a proiectat şi construit aceste modele care, pe lângă funcţionalitate şi practicitate, valorizează la maximum aspectul estetic. Designul armonios şi eleganţa se numără printre caracteristicile fundamentale ale acestor modele, care se integrează armonios în orice tip de ambient dar mai ales în ambientele elegante.
ISO-KALOR s.r.l. a creat şi realizat termoşemineul modelul SIRIO cu scopul de a aduce o notă căldură şi intimitate în locuinţele mijlocii şi mari (până la 350 m2). Uşa amplă, retractabilă în plan vertical, permite funcţionarea termoşemineului şi cu uşa parţial deschisă. Supapa de evacuare a fumului este acţionată, în mod automatic, prin simpla alunecare a uşii retractabile. Modelul SIRIO, prin versatilitatea sa deosebită, se integrează armonios în orice tip de ambient. Ca de altfel toate modelele create de ISO-KALOR S.r.l., şi modelul SIRIO se distinge prin extrema uşurinţă de curăţare a schimbătorului. Corp cazan foarte robust, schimbător în cupru cu producţie ridicată de apă caldă, grătar din fontă şi geam din sticlă ceramică.
Funcţionalitatea, inovaţia, practicitatea sunt caracteristicile principale ale termoşemineului EKOSTAR, conceput, realizat şi brevetat de ISO-KALOR S.r.l., creat pentru a satisface în mod optim exigenţele de încălzire domestică (până la 300 m2) şi de producţie de apă caldă menajeră. Prin încorporarea unui cuptor placat cu cărămidă refractară termoşemineul EKOSTAR devine o soluţie extrem de economică şi funcţională, oferind posibilitatea de a găti alimente, conservând acea aromă specială şi gustul pe care doar gătitul la cuptor pe lemn îl poate da, contribuind la o reducere substanţială a consumului de energie şi de gaz. Corp cazan în oţel rezistent la coroziune, schimbător cu plăci uşor de curăţat, clapetă de tiraj reglabilă, grătar din fontă, sticlă ceramică (şi pe uşa cuptorului). Schimbător din cupru cu producţie ridicată de apă menajeră. La cerere este disponibil şi cu uşi retractabile.
Termoşemineul modelul EKO a fost proiectat de ISO-KALOR S.r.l. pentru a satisface în mod optim exigenţele de încălzire domestică pentru locuinţele mici, mijlocii şi mari, menţinând însă dimensiunile unui şemineu obişnuit. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul unui schimbător cu plăci special, brevetat de ISO-KALOR S.r.l., care datorită suprafeţei mari de schimb termic şi inclinaţiei particulare a plăcilor, valorifică din plin căldura fumului de combustie, permiţând obţinerea unui randament termic ridicat folosind o cantitate redusă de lemn. Designul armonios, cu încorporarea unui cuptor pentru încălzirea alimentelor (opţional), permite acestui model să se adapteze perfect diferitelor stiluri de amenajare interioară.